Debutul meu...

2015. Începusem anul cum nu se putea mai rău, eșecurile mă urmăreau de la o zi la alta, parcă își “clădiseră locuință” în viața mea; în fiecare zi luptam cu mine, pentru a aduce o îmbunătățire vieții mele, însă dezordinea și stilul de viață nesănătos prinseseră rădăcini adânci în viața mea, astfel lupta dovedindu-se a fi și mai grea. Mă mutasem cu serviciul la Iași, acolo unde urma să locuiesc într-o garsonieră cu sora mea și să mă bucur pe prezența prietenilor, pe care reușisem să mi-i fac pe timpul facultății. Timp de o lună de zile, liniștea se așternuse în garsonieră, rămânând singură datorită plecării surorii în vacanța; acea lună de zile putea fi fatală pentru mine. Diabetul era deja existent în viața mea fără ca eu să știu de prezența lui. Simptomele își făcuseră apariția încă de la început de an, slăbisem aproximativ 6-7 kg, “devenisem chiar invidia” prietenelor mele, care țineau diete și nu reușeau sub nici o formă să ajungă la “greutatea ideală” (cea pe care o aveam eu în urma acestor pierderi); cantitatea de apă ajunsese să depășească cu mult 3-4 l pe zi, ceea ce mă obliga să merg din ce în ce mai des la baie; oboseala la fel ca și foamea mă urmăreau și ele peste tot, ajunsesem să fiu atât de obosită încât cu greu făceam față programului de lucru de la servici. Cu toate că aceste simptome îmi trăgeau un semnal de alarmă că ceva este în neregulă cu organismul meu, încăpățânarea și neglijența m-au făcut să amân atât de mult rugămintea prietenei mele (doctorul stomatolog), de a-mi face niște analize de rutină, încât am ajuns la spital cu o glicemie exagerat de mare (669) și o glicată de care nu sunt mândra deloc (17). Pe atunci nu știam ce înseamnă toate acestea, aveam să aflu ce este aceea o glicată și “cu ce se mănâncă diabetul” la câteva zile după internarea în spital, atunci când a venit la mine domnișoara doctor diabetolog și mi-a explicat ce reprezintă o glicată și care sunt limitele normale pentru un om sănătos (între 4,8-5,6). Făcând comparație cu glicata mea, primul gând pe care l-am avut a fost unul de mulțumire către Dumnezeu.

Am să relatez în rândurile ce urmează cum am ajuns la spital și ceea ce m-a determinat să fac analizele la sânge.

Având o prietenă doctor stomatolog, apelam la dânsa cu încredere, ori de câte ori aveam o problemă în această privință. Însă până și vizitele regulate pe care i le făceam, au început să se rărească, din cauza fricii de a nu fi trimisă din nou să-mi fac analizele de rutină, făcându-mă să apelez la ea doar în cazuri de urgență (atunci când chiar nu mai puteam de durere); Îmi aduc aminte că ajunsesem la ea, la o primă consultație din acel an prin luna martie, când simptomele diabetului erau mai mult decât evidente. Printre primele lucruri pe care mi le-a spus când m-a văzut s-au numărat și acestea: ai slăbit mult iar gingiile tale sunt foarte inflamate, ceva este în neregulă cu tine, ar trebui sa-ți faci niște analize. Răspunsul meu sunase ceva de genul: “am să încerc să merg cât de repede pot, dar acum nu prea am timp”. În aprilie și mai au urmat alte consultații, urmate de aceeași propunere din partea dânsei și cu același răspuns din partea mea.

Iunie a fost luna în care “am reînviat”. Având din nou programare la dânsa, în timp ce mă îndreptam spre cabinet, o hipoglicemie puternică pusese stăpânire pe mine (atunci nu știam ce e, aflasem mai târziu că a fost vorba despre o hipoglicemie). Eram în stația de tramvai, mergeam ca un om în stare de ebrietate și deodată am simțit că ușor ușor mă prăbușesc. Primul lucru care mi-a trecut prin minte a fost să mă prind de balustradă și să stau pentru câteva momente acolo. Îmi adusesem aminte că am ceva de mâncare în geantă, am început să mănânc și ușor ușor începusem să-mi revin. La dânsa nu am mai ajuns în acea după amiază, m-am prezentat la consultație a doua zi și am și rugat-o să-mi recomande un laborator unde să-mi pot face analizele pentru a vedea totuși ce e în neregulă cu mine.

18 iunie ziua în care mi s-a transmis ceea ce nu as fi vrut să aud NICIODATĂ. Du-te la spital de urgență, glicemia a ieșit foarte mare și ești suspectă de diabet. Glicemia de dimineața a fost 378 iar la internare în spital 669. Au urmat 2 săptămâni de spitalizare, cu analize peste analize și cu o sumedenie de informații, în legătură cu ceea ce urma să însemne noua mea viață.

PS: Am ținut neapărat să dau toate aceste detalii, pentru ai încuraja pe toți cei care sunt suspectați de o anumită afecțiune, să facă din timp niște analize de rutină, pentru a li se putea confirma sau infirma la timp rezultatele. Vă rog să nu amânați, așa cum am făcut eu.