Au trecut deja 3 ani de zile de când mă lupt cu glicemiile încercând să le țin în limite normale. Au trecut deja 3 ani zile de când din rutina mea zilnică nu lipsesc picăturile de sânge vărsate pentru testarea glicemiei, calcularea numărului de carbohidrați pentru a ști cu exactitate necesarul de insulină și întrebările celor din jur: “ai voie să mănânci asta?” sau “ai voie să faci asta?”. Nu știu dacă e mult sau puțin, tot ceea ce știu e că viața mea nu mai seamănă deloc cu ceea ce a fost până acum 3 ani. Diabetul m-a obligat să-mi schimb complet stilul de viață. Dacă până acum 3 ani îmi permiteam luxul de amânca tot ce voiam la orice oră din zi sau din noapte, în acești 3 ani de diabet am învățat că pentru a mânca ce vreau și când vreau TREBUIE să calculez numărul exact de carbohidrați pentru a ști câtă insulină am nevoie pentru ceea ce vreau să mănânc. Dacă până acum 3 ani îmi permiteam luxul de a merge pe munți doar cu hainele de munte și puțină mâncare, în acești 3 ani de diabet am învățat că pentru a merge pe munte cu diabetul mai am nevoie de încă o gentuță specială care să conțină necesarul meu zilnic din viață cu diabet (dar asta nu mă împiedică să escaladez munții in continuare). Dacă până acum 3 ani de zile puteam să fac orice fără să țin cont de nimic, diabetul m-a învățat în acești 3 ani că pot face în continuare ceea ce vreau, atât timp cât țin cont de prezența lui în viața mea.
Viața cu diabet e puțin diferită față de viața pe care o aveam înainte, dar nu este imposibilă de trăit. Îmi este greu să fac o statistică a numărului de înțepături administrate în acești 3 ani, îmi este greu să fac o statistică a picăturilor de sânge vărsate pentru fiecare glicemie luată, îmi este greu să număr lacrimile și frustrările adunate în acești 3 ani de viață dulce, dar nu-mi este deloc greu să mulțumesc. Astăzi vreau doar sămulțumesc:
-mulțumesc în primul rând lui Dumnezeu, a vrut să descopăr afecțiunea la timp și că m-a ferit de come;
-mulțumesc familiei care îmi este mereu alături și care mă susține necondiționat;
-mulțumesc prietenilor mei dulci, care îmi sunt alături ori de câte ori am nevoie de un sfat, care îmi înțeleg afecțiunea și trăirile mai bine decât oricine altcineva;
-mulțumesc domnilor/doamnelor doctori și asistentelor care m-au ajutat atât la debut cât și pe parcursul acestor 3 ani ( sper și îmi doresc să mă ajutați și în continuare;) );
-mulțumesc celor care m-au înțeles în momentele de hipo sau hiper glicemie, mi-au înțeles stările și au avut răbdare cu toanele mele.
MULȚUMESC!!!
