Cu diabetul pe munte, la -10 grade

Diabetul este o afecțiune, care intră în viața unui om, fără să întrebe dacă acesta este sau nu de acord. Pur și simplu intră și iți oferă două posibilități: îți dă libertatea de alege între, a gestiona cum trebuie pentru a avea o viață liniștită sau de a ignora, însă ignoranța și neglijența atrag mai multe consecințe. După cum deja bine știți eu am ales prima variantă, am ales să am grijă de viitorul meu și să-mi gestionez cât de bine pot acestă afecțiune. Asta nu înseamnă că nu mă pot bucura din plin de tot ceea ce mă făcea fericită până acum.

Gentuța mea de diabet

Muntele a fost și va fi întotdeauna, pentru mine ca o a doua casă și cum nimeni nu poate sta departe de casă, la fel nici un iubitor de munte nu poate sta prea mult departe de munți.  În urmă cu câteva zile, având o zi liberă și nici un plan stabilit pentru acea zi, am decis împreună cu câțiva prieteni, să facem o drumeție pe munte, în ciuda condițiilor meteorologice nefavorabile. Ținta noastră a fost muntele Ceahlău. Mi-am pregătit de cu seară gentuța cu tot ce e necesar pentru o persoană cu diabet, am luat în calcul și gradele cu minus de afară și pentru asta mi-am protejat aparatul de măsurat glicemia și penurile de insulină cu pernuțe termice. Pernuțele termice trebuiau evitate la penurile de insulină și înlocuite cu altceva, pentru că m-am trezit pe vârful muntelui cu insulina prea caldă ( am să caut o altă soluție pentru iarna viitoare) și mă temusem că din acest motiv insulina nu-și va face efectul cum trebuie.
Dimineața a început cu o glicemie agreabilă, 121 dexcom și 118 deget, după ce toată noaptea, glicemia și-a cam făcut de cap (între 200-250), din cauza entuziasmului, fiind nevoită să-mi fac o corecție în mijlocul nopții. (Pentru cei care nu dețin prea multe informații legate de diabetul tip 1, în câteva rânduri vă voi explica ce înseamnă aceste corecții. Persoanele cu diabet tip 1 sunt nevoite să-și administreze zilnic câte 4 injecții cu insulină, deoarece pancreasul nostru nu mai produce deloc insulină. Iar când glicemia este prea mare, apelăm la corecții, practic mai facem o injecție în plus pentru readuce glicemia în limite normale. Așadar dacă o să mă vedeți vreodată pe stradă că mă injectez, puteți fi siguri că nu mă droghez, doar îmi administrez necesarul de insulină.) 

Glucometrul și insulina protejate de frig.
 de pernuțele termice

Micul dejun nu a fost unul prea sănătos, luat pe fugă de la o patiserie, a atras după el și o glicemie mai mare (191 deget și dexcom 179 în creștere ușoară) care m-a determinat să fac o corecție înainte de aventura mea pe munte. Aventura noastră a durat în jur de 7 h. 

3 h și jumătate ne-am bucurat de dealurile abrupte și pline de zăpadă, pășind cu pași grăbiți spre ținta noastră, pe cărările proaspăt făcute de cei care au fost mult mai matinali decât noi. Am început să urcăm în jurul orei 10, glicemia mea începuse să dea semne de revenire, după acea corecție. Singurul dezavantaj față de partenerii mei de drumeție a fost că eu trebuia să mă uit periodic pe telefon, pentru a urmări tendințele glicemiei. Pe la jumătatea drumului, tendința glicemiei era în scădere ușoară, numai bine pentru mine, de a mă delecta cu câteva pătrățele de ciocolată. Am ajuns la Cabana Dochia cu glicemia 134 din deget și 119 în creștere ușoară pe dexcom. Insulina am făcut-o după ce am așteptat câteva minute să revină la temperatura camerei, fiind un pic călduță de la pernuța termică. Neavând prea multe variante de mâncare, am optat pentru o ciorbă rădăuțeană și o porție de cartofi prăjiți cu mici (nu obișnuiesc să mănânc cartofi prăjiți și mici prea des, dar altă opțiune nu am avut). Pentru acest prânz cantitatea de insulină am făcut-o "la ochi"(am aproximat numărul de carbohidrați și am administrat insulină pentru acești carbohidrați). Coborârea a fost mai ușoară și mai rapidă decât ne-am fi putut imagina. Am pornit din vârf cu glicemia 125, pe parcurs am fost nevoită să apelez din nou la aceeași ciocolată, glicemia mea având tendința de scădere din nou. Am ajuns la poalele muntelui în mai puțin de o oră și jumătate, cu o glicemie de 105.

Momente de răgaz

 

Diabetul nu mă vă împiedica niciodată să fac ceea ce-mi place. Sunt prea puternică pentru a ceda în fața lui și al lasă pe el să preia controlul vieții mele. Mi-ar plăcea să aud, că și voi sunteți la fel de optimiști și nu lăsa-ți diabetul să vă împiedice, să faceți ceea ce vă place.

Graficul glicemiilor, pe parcursul drumeției