Când stai de vorbă cu un diabetic...

Când stai de vorbă cu un diabetic, întreabă-l cu sinceritate ce mai face, dar nu-l întreba NICIODATĂ dacă mai face insulină sau dacă nu a scăpat între timp de diabet;

Când stai de vorbă cu un diabetic, nu-i da niciodată sfaturi în ceea ce privește gestionarea acestuia, mai degrabă încearcă să te pui în postura lui/ei pentru câteva momente și întreabă-te: „Eu cum aș reacționa dacă cineva ar veni și mi-ar spune tot ceea ce eu vreau să-ți spun acum?”

Când stai de vorbă cu un diabetic, nu-l privi niciodată cu milă sau cu un aer de inferioritate. Suntem niște oameni puțin mai speciali și mai „dulci” decât voi, iar ceea ce ne diferențiază sunt acele injecții pe care suntem nevoiți să ni le administrăm zilnic, fără de care viața noastră ar fi o adevărată povară.

Când stai de vorbă cu un diabetic, nu-l întreba niciodată dacă poate mânca ceva dulce sau nu. Diabeticii au voie să mănânce absolut orice, atât timp cât ei calculează și își administrează corect necesarul de insulină.

Când stai de vorbă cu un diabetic, nu-l descuraja, nu-i secera dorințele. La fel ca toți oamenii și noi avem o sumedenie de dorințe, iar diabetul nu ne va împiedica niciodată să ni le îndeplinim. Ducem o luptă continuă cu glicemiile, dar în același timp ne bucurăm de viață și lucrăm la realizarea și împlinirea tuturor dorințelor.

Când stai de vorbă cu un diabetic care e posesor al unui senzor de glicemie și al unei pompe de insulină, nu-l compătimi. Aceste device-uri îi ușurează lupta zilnică pe care o are.

Când stai de vorbă cu un diabetic, fii tu...iar dacă nu poți fi tu, mai bine evită să stai de vorbă cu el... Avem nevoie de oameni naturali și sinceri în viața noastră. Avem nevoie de oameni care să ne înțeleagă toate stările.

Când stai de vorbă cu un diabetic...

Siguranța înainte de somn

E trecut puțin peste miezul nopții, iar somnul meu s-a încăpățânat din nou și nu a vrut să vină mai devreme. Mi-am terminat aproape tot ce mi-am propus să fac în acestă zi; tot ce îmi doresc acum e o noapte liniștită și odihnitoare. Ca să pot avea parte de o astfel de noapte trebuie să fiu în pace cu diabetul meu. Senzorul are abia o zi de când e schimbat, încă nu mă pot baza 100% pe el. Trebuie să-mi verific glicemia din deget pentru a 6 sau a 7 oară pe ziua de azi. Nu le mai știu numărul, ziua a fost încărcată cu de toate, că de multe ori m-am dus pe mâna senzorului. Îmi înțep degetul și mă rog în fața lui să-mi dea acea picătură de sânge de care am nevoie pentru a-mi testa glicemia. Nu vrea. Încerc un alt deget, dar parcă vorbise cu celălalt dinainte, nici din acesta nu reușesc să scot o picătură de sânge. Sunt atât de tăbăcite vârfurile degetelor, parcă sunt în fața unui protest. S-au săturat să fie înțepate și în semn de protest nu-mi mai dau nici o picătură de sânge pentru a-mi verifica glicemia. Nu mă pot pune la somn până nu sunt sigură că glicemia de pe senzor indică aceeași glicemie ca și cea din deget sau măcar este aproape de nivelul acesteia. Așa că iau din nou același înțepător de glicemie și încerc un alt deget. DA...de data acesta e cu succes. Acea picătură de sânge pe care o așteptam îmi dă voie să-mi verific glicemia. 148 deget și 135 senzor.

Diferența nu este prea mare, senzorul începe să funcționeze la adevărata lui valoare. Cu astfel de glicemii ar trebui să am o noapte liniștită. Nopțile cele mai liniștite pentru mine încep cu cifra 1 urmată de alte două cifre până în 50. Dacă mă pun la somn cu o glicemie cuprinsă între 100 și 150, siguranța că voi avea o noapte liniștită e mult mai mare, decât dacă mă pun la somn cu o glicemie sub 100 sau peste 150. Dacă mă pun la somn cu o glicemie sub 100 șansele de a fi trezită de alarma senzorului de glicemie sunt mari. Nu e ceva concret, dar exista o probabilitate. Cu toate acestea de multe ori „am riscat” și m-am pus la somn cu glicemii de 90, însă în acele nopți nu suna alarma senzorului, suna alarma telefonului. Mă trezeam să-mi verific glicemia la ora 3 dimineața. Aceeași situație și în cazul glicemiilor mari. Îmi este frică să stau mult timp pe glicemii mari și ori de câte ori depășește limitele impuse de doamna doctor, fac corecție cu insulină. E riscant noaptea cu astfel de corecții, dar chiar și așa, ele nu lipsesc. Senzorul de glicemie e un bun deșteptător (mai puțin în primele și ultimile lui zile de viață, atunci nu mă pot baza pe el în totalitate), mă trezește ori de câte ori e nevoie, ori de câte ori glicemia mea este sub sau peste limitele normale. Sper ca în această noapte glicemiile mele vor sta liniștite, iar senzorul nu-mi va da prea mari bătăi de cap și mă va lasă să dorm liniștită...

14 noiembrie... Ziua Mondială a Diabetului

14 noiembrie, o zi obișnuită de miercuri pentru mulți dintre voi, o zi cu totul specială pentru mine și pentru alți câțiva mii de români și milioane de persoane din întreaga lume. Azi este Ziua Mondială a Diabetului. De ce ar trebui să fie o astfel de zi specială? Deoarece în data de 14 noiembrie 1891 s-a născut fiziologul și farmacologul canadian Frederick Banting, cel care a studiat secreția internă a pancreasului și a introdus insulina în terapie, în octombrie 1922. Insulina a fost descoperită de doctorul român Nicolae Păulescu în anul 1921, care înseamnă o nouă șansă la viață pentru multe persoane pentru care cuvântul DIABET, este mai mult decât un simplu cuvânt în dicționar.
La nivel mondial această zi se sărbătorește prin diferite conferințe, seminarii, distribuirea diverselor materiale informative despre aceasta afecțiune, testarea gratuită a glicemiei. Nu am putut trece cu vederea faptul că și la noi în țară această zi a început să fie sărbătorită în diferite orașe prin diferite acțiuni. Simbolul diabetului este un cerc de culoare albastră. În această zi clădiri importante și centre de diabet din lume și din țară sunt iluminate în culoarea albastră, iar persoanele cu diabet și nu doar ele, obișnuiesc să poarte sau să îmbrace ceva de culoare albastră. Accesoriul meu de azi a fost de culoare albastră (eșarfă). Care a fost obiectul vostru vestimentar albastru de azi? 💙💙💙