Ștafeta la Maraton Internațional București

Weekendul ce a trecut a fost unul plin de emoții pentru mine. Am participat alături de o parte din membrii echipei  sports&diabetes la Maratonul Internațional București, proba de ștafeta. După săptămâni intense de antrenament, am plecat spre București cu gândul de a da totul pentru a nu trage în jos echipa. Emoțiile și sutele de gânduri, m-au urmărit toată săptămâna înainte de concurs. Aș minți dacă aș spune că nu am avut chiar și gânduri de retragere în acea săptămână, însă cum încerc să mă țin mai mereu de cuvânt, nu am lăsat aceste gânduri să pună stăpânire pe decizia mea. Așa că ori de câte ori aceste gânduri mă nelinișteau îmi puneam căștile în urechi și mă apucam de alergat. Pe stradă, în fața blocului, în parcuri și chiar propriul apartament devenise o pistă de alergare în zilele ploioase. Nu e deloc ușor să alergi, însă alergatul te face mai încrezător și mai fericit. Alergatul te introduce într-o lume unde ești doar tu cu tine. O lume unde la fiecare antrenament încerci să te autodepășești, încerci să-ți depășești limitele. Alergatul e cel mai bun psiholog din punctul meu de vedere. Nimic nu se poate compara cu starea pe care o ai după un antrenament sau după un concurs de alergat.

Am alergat 10 km într-o oră, un nou record pentru mine, care alerg doar de câteva luni de zile. Împreună cu ceilalți colegi de echipă am terminat cursa de 42 km pe locul 47 din 224. E un loc bun sau mai puțin bun? Poate unii din voi ați râde și m-ați întreba: „ce e de lăudat la un astfel de loc?” În primul rând curajul pe care îl avem să ne prezentăm la linia de start în ciuda condiției medicale pe care o avem. Să ai curajul să te prezinți la linia de start și să alergi cot la cot cu persoane care fac performanță iar la finalul cursei să te afli în top 50 e o realizare. La
acea cursă nu am luptat doar contra celor care mă depășeau sau care erau cu mult în fața mea și încercam să-i depășesc, la acea cursă și la toate cele care vor mai fi am luptat și voi lupta mereu și cu glicemiile mele. Am preluat ștafeta cu o glicemie de 200. Cu greu am reușit să o scad până aici, după ce toată dimineața glicemia mea a stat pe linia lui 300. Mâncasem o banană pe o glicemie de 130, fără să fac insulină. Emoțiile și entuziasmul de dinainte de concurs au pus stăpânire pe mine încât am uitat complet că am nevoie de insulină pentru acea banană. Auzisem că ajută mult să mănânci o banană înainte de concurs, așa că am savurat-o, fără să mă gândesc că ea îmi va afecta mult glicemia. Am făcut insulină pentru a aduce glicemia cât mai aproape de limita normală, ca să pot duce cursa până la capăt. Dacă cei care alergau cot la cot cu mine aveau în minte doar finalizarea cursei într-un timp bun, pe mine mă măcina și glicemia.
Știam că nu a fost deloc bună la pornire iar insulina din pompa am redus-o la 30%, de frica unei hipoglicemii severe. Cum au fost glicemiile pe parcursul cursei???Între 200 și 250, iar la scurt timp după predarea ștafetei a început să urce și s-a oprit aproape de 400.
Am multe de învățat despre glicemii și ajustarea insulinei la o cursă, dar asta nu mă împiedică să continui să fac ceea ce îmi place. Așadar pe locuri, fiți gata... că ne vedem la următoarea linie de start.:)

ASCOTID TRAIL RACE sau cursa către mine însămi...

Într-una din vizitele regulate la copilașii mei dragi din centru, i-am găsit gata de joacă, gata de ieșit în parc. O fetiță se apropie de mine și îmi spune că vrea să alerge câteva ture de parc. M-am alăturat, dar mare mi-a fost dezamăgirea că nu puteam ține ritmul cu ea. Deși obișnuiam să alerg 5 km pe zi, renunțasem și la acești câțiva km datorită gurilor care îmi spuneau că nu am voie să fac sport din cauza diabetului.
Câteva zile mai târziu după incidentul relatat mai sus, primesc un telefon de la Târgu Mureș. Eram invitată la o provocare. O provocare care îmi îndeplinea una din dorințele mele pentru anul 2019. Doamna Rodica mă invita să urc pe munte alături de un grup de tineri cu diabet. Fără nici o ezitare, am zis da. Acolo am aflat despre toate activitățile pe care cei din ASCOTID le desfășoară. Recunosc am fost și încă resimt dezamăgirea că noi, cei din regiunea Moldovei nu avem parte de o astfel de organizație.
A devenit deja o tradiție pentru ei, ca printre activitățile obișnuite să organizeze an de an Ascotid trail race. Pe vârf de munte am aflat ce presupune acest eveniment. Nu am stat nici aici prea mult pe gânduri și mi-am spus: ,,voi încerca”. Am ajuns acasă și am început antrenamentele. Nu a fost deloc ușor. Mă trezeam dimineața, îmi luam bicicleta, mă îndreptam spre parc și acolo mă apucam de alergat. De multe ori, nici nu apucam să alerg 1 km, că în mintea mea deja se formulau tot felul de întrebări: ,,de ce vrei să faci asta?, nu vezi că e prea greu pentru tine?, nu vei reuși să duci la capăt cursa...”. Eram în punctul în care vroiam să renunț, însă o vizită la părinți m-am făcut să continui. Ajunsă la părinți, i-am spus mamei: ,,eu nu pot face asta, e prea greu pentru mine”. Privirea și răspunsul ei m-au motivat atât de tare încât revenind în Bacău, m-am pus din nou pe treabă însă de data aceasta nemaiascultând vocile negative. Ziua cea mare nu s-a lăsat deloc așteptată. Am plecat din Bacău, dis de dimineață, după o noapte cu glicemii apropiate de 300 din cauza emoțiilor, glicemii care s-au încăpățânat să rămână destul de sus în ciuda tuturor corecțiilor cu insulină pe care le-am făcut.
Ajunsă la Mureș am avut parte de o întâmpinare călduroasă din parte prietenelor mele dulci Ines și Paula. Aceasta a fost doar începutul, ce a urmat după a fost ceva ce nu mi-aș fi putut imagina vreodată că se poate întâmpla. Am cunoscut o parte din membrii echipei Sports&Diabetes, membri pe care îi cunoșteam doar din poze și din activitățile pe care le desfășurau. Deși îi știam doar de câteva momente, cina alături de ei, a fost ca una în familie. Seara a trecut parcă mai repede ca de obicei, iar dimineața concursului a venit ca o suflare. M-am trezit din nou cu glicemia ridicată, emoțiile au pus și mai multă stăpânire pe mine, iar glicemia ținea să-mi reamintească acest aspect. Ajunși în locul de unde urma să începem traseul, ceva frumos mi s-a întâmplat. Ceva ce nu aș fi crezut vreodată că o să se întâmple. Membrii echipei Sports&Diabetes mi-au dăruit tricoul cu care ei ne reprezintă în concursuri și m-au introdus în echipa lor. A fost mai mult decât o stare de șoc, nu realizam ce mi se întâmplă. Am început cursa către linia de finish a celor 10 km, fără să știu cu ce glicemie pornesc, senzorul meu de glicemie nu reușea să facă față tehnologiei din jur. Mi-am închis pompa de insulină și am pornit cursa, realizând abia după câteva zile că în acea zi și eu am fost una din membrii acestei echipe care au participat la cros. Tot ce îmi doresc, e ca într-o zi să pot ridica o cupa sau primi o medalie, purtând acest tricou indiferent ca voi concura cu bicicleta sau voi alerga. Mulțumesc echipei Sports&Diabetes pentru încredere și susținere! Sunteți o echipă Magică.
La fel de magici sunt și cei care au stat în spatele acestui eveniment, Ascotid trail race. Am tot spus numele acestui eveniment, dar nu v-am spus deloc în ce a constat el. Ascotid trail race își propune în fiecare an să aducă la linia de start cât mai mulți copii, tineri, adulți și părinți cu diabet pentru a arăta lumii că în ciuda diagnosticului, sportul nu ar trebui să lipsească din activitățile noastre zilnice. Este singurul eveniment sportiv din țară care ni se adresează în mod direct, nouă persoanelor cu diabet. Așa am alergat începând de la cei mai mici până la mame cu pruncii lor cot la cot cu cei care nu au nici o afecțiune. Dacă eu am alergat îmbrăcată în tricoul celor de la Sports&Diabetes, câțiva cu tricouri pe care erau imprimate asociațiile pe care ei le reprezentau, cei mai mulți au fost îmbrăcați în tricoul gazdelor, tricou multicolor, care se încadra perfect în atmosfera de sărbătoare. Am terminat cursa de 10 km în 1h și 32 de minute, ajungând la linia de finish pe locul 26 la categoria mea de vârstă, promițându-mi că anul viitor voi reveni să lupt din nou cot la cot cu ceilalți pentru un loc mai frontal. Mulțumesc Ascotid trail race pentru această experiență unică și minunată.