Siguranța înainte de somn

E trecut puțin peste miezul nopții, iar somnul meu s-a încăpățânat din nou și nu a vrut să vină mai devreme. Mi-am terminat aproape tot ce mi-am propus să fac în acestă zi; tot ce îmi doresc acum e o noapte liniștită și odihnitoare. Ca să pot avea parte de o astfel de noapte trebuie să fiu în pace cu diabetul meu. Senzorul are abia o zi de când e schimbat, încă nu mă pot baza 100% pe el. Trebuie să-mi verific glicemia din deget pentru a 6 sau a 7 oară pe ziua de azi. Nu le mai știu numărul, ziua a fost încărcată cu de toate, că de multe ori m-am dus pe mâna senzorului. Îmi înțep degetul și mă rog în fața lui să-mi dea acea picătură de sânge de care am nevoie pentru a-mi testa glicemia. Nu vrea. Încerc un alt deget, dar parcă vorbise cu celălalt dinainte, nici din acesta nu reușesc să scot o picătură de sânge. Sunt atât de tăbăcite vârfurile degetelor, parcă sunt în fața unui protest. S-au săturat să fie înțepate și în semn de protest nu-mi mai dau nici o picătură de sânge pentru a-mi verifica glicemia. Nu mă pot pune la somn până nu sunt sigură că glicemia de pe senzor indică aceeași glicemie ca și cea din deget sau măcar este aproape de nivelul acesteia. Așa că iau din nou același înțepător de glicemie și încerc un alt deget. DA...de data acesta e cu succes. Acea picătură de sânge pe care o așteptam îmi dă voie să-mi verific glicemia. 148 deget și 135 senzor.

Diferența nu este prea mare, senzorul începe să funcționeze la adevărata lui valoare. Cu astfel de glicemii ar trebui să am o noapte liniștită. Nopțile cele mai liniștite pentru mine încep cu cifra 1 urmată de alte două cifre până în 50. Dacă mă pun la somn cu o glicemie cuprinsă între 100 și 150, siguranța că voi avea o noapte liniștită e mult mai mare, decât dacă mă pun la somn cu o glicemie sub 100 sau peste 150. Dacă mă pun la somn cu o glicemie sub 100 șansele de a fi trezită de alarma senzorului de glicemie sunt mari. Nu e ceva concret, dar exista o probabilitate. Cu toate acestea de multe ori „am riscat” și m-am pus la somn cu glicemii de 90, însă în acele nopți nu suna alarma senzorului, suna alarma telefonului. Mă trezeam să-mi verific glicemia la ora 3 dimineața. Aceeași situație și în cazul glicemiilor mari. Îmi este frică să stau mult timp pe glicemii mari și ori de câte ori depășește limitele impuse de doamna doctor, fac corecție cu insulină. E riscant noaptea cu astfel de corecții, dar chiar și așa, ele nu lipsesc. Senzorul de glicemie e un bun deșteptător (mai puțin în primele și ultimile lui zile de viață, atunci nu mă pot baza pe el în totalitate), mă trezește ori de câte ori e nevoie, ori de câte ori glicemia mea este sub sau peste limitele normale. Sper ca în această noapte glicemiile mele vor sta liniștite, iar senzorul nu-mi va da prea mari bătăi de cap și mă va lasă să dorm liniștită...